Când este momentul potrivit să treci la anvelope de vară?

vulcanicare auto

Întâi de toate, pentru cei mai puțin inițiați vom răspunde la întrebarea cum deosebim anvelopele de vară de cele de iarnă?

Există două diferențe principale între anvelopele de iarnă și cele de vară. Prima diferență o găsim în designul benzii de rulare. Anvelopele de iarnă au un model complet diferit, proiectat să funcționeze optim în sezonul rece. A doua diferență este cea vitală: anvelopele de iarnă sunt fabricate din compuși diferiți. Cauciucul folosit pentru acestea este conceput pentru a „mușca” suprafața drumului în condiții de zăpadă și gheață. Anvelopele de iarnă sunt proiectate special pentru a fi eficiente la temperaturi mai mici de 7 °C.

Anvelopele de iarnă au peretele lateral marcat cu simbolul M + S (Mud + Snow) și trei fulgi de zăpadă. Uneori, anvelopa nu are marcajul M + S, ci este prezent doar simbolul (fulg de zăpadă). Asta de asemenea înseamnă că pneul este proiectat pentru sezonul de iarnă.

Este puțin mai dificil să se facă distincția între anvelopa de iarnă și modelul pentru toate anotimpurile. Anvelopele All Season, disponibile în Europa, au marcajul M + S cu simbolul fulg de zăpadă. Diferențele sunt vizibile pe suprafața de rulare. Anvelopele „4 anotimpuri” au un număr mai mic de tăieturi și caneluri decât anvelopele tipice de iarnă, dar mai multe decât o anvelopă de vară. Unele tipuri de anvelope All Season au un model de rulare asimetric: jumătate din suprafața de rulare este responsabilă pentru proprietățile anvelopei în timpul verii și a doua jumătate pentru performanța din perioada de iarnă. Ele oferă performanțe medii atât vara, cât și iarna. Iar în jurul valorii de 0 grade Celsius, acest tip de anvelope îşi pierd aderenţa. Asta vă pune în pericol în cazul necesității unei frânări bruște sau virajelor în curbe strânse.

Cu toate acestea, aveți grijă la anvelopele care au marcajul M + S fără simbolul fulg de zăpadă. Ele pot fi produse și importate din SUA, unde majoritatea anvelopelor sunt marcate cu M + S, deși nu sunt nici de iarnă, nici All Season.

Acum, că știți cele mai importante diferențe dintre anvelope, să vedem când ar trebui să punem automobilului „încălțăminte” pentru sezonul cald.

Nu vă lăsați seduși de primele raze de soare și de timpul înșelător de primăvară. Țineți minte de cojoacele Babei Dochia care se scutură pe la mijloc de martie. De asemenea ninsori și înghețuri se pot înregistra și în luna aprilie. Iar în unele zone, cum ar fi Transalpina sau Transfăgărășan, ninge de toamna devreme și zăpada persistă până primăvara târziu. Ce facem în așa caz? Schimbăm anvelopele în fiecare zi, în funcție de condițiile meteo sau de destinație? Or, este foarte riscant să conducem pe asfaltul înghețat cu anvelope de vară. Deoarece cauciucul folosit pentru anvelopele de vară este fabricat dintr-un compus mai puțin flexibil, acesta nu va adera la suprafața drumului pe vreme rece. Ca urmare, va fi afectată siguranța rutieră.

Pe de altă parte, anvelopele de iarnă sunt concepute pentru a se încălzi rapid, astfel încât să poată oferi o eficacitate optimă dacă valorile sunt mai mici de 7 ° C. Ele sunt mai moi și mai maleabile. În condiții mai calde, aceste atribute afectează în mod negativ capacitatea anvelopei de a oferi cea mai bună performanță, rezultând o rată mai mare de uzură, distanțe mai lungi pentru oprire, manevrabilitate mai redusă și consum crescut de combustibil.

Deși la nivelul Uniunii Europene anvelopele de iarnă sunt obligatorii de la 1 noiembrie pana la 30 aprilie, în România nu există o dată oficială pentru montarea cauciucurilor de vară. Așadar, decizia rămâne la discreția conducătorilor auto și va fi condiționată de prognozele meteo pentru perioada următoare.

Leave a comment