Interviu cu Andreea Vîlcan – Muzica, medicament al sufletelor

Interviu cu Andreea Vîlcan, o tânără artistă absolventă a facultății de Medicină din Târgu Mureș. Noul proiect al artistei: Muzica, medicament al sufletelor.

Cum a apărut pasiunea ta pentru muzică?

Pasiunea mea pentru muzică a fost descoperită și fructificată de bunicii mei, în special de bunica. Amândoi m-au învățat să iubesc folclorul, pentru că așa am început să cânt, de fapt, prin vocea folclorului. Mai apoi, am realizat că sensibilitatea acordurilor de pian mă fascinează. Mă regăseam atât de bine în sensibilitate încât nu am vrut să mai ies de acolo. Și astfel am început să compun versuri. Le scriam într-un carnețel închis cu lacăt (tipic perioadei adolescentine).

Am înțeles ca faci parte dintr-un band? Cum ai ajuns să cânți cu ei?

Prinzând puțin curaj, am început să particip la festivaluri alături de Ansamblul Rapsodia Călimanilor. Acolo l-am întâlnit pe Dănuț, cel care, mai târziu m-a indrodus în trupa UNIVERSAL GROUP din care el făcea parte de câțiva ani. Am fost chemată la un casting, unde am fost acceptată pe loc. Am fost practit “adoptată” de ei și de 7 ani cântăm împreună.

Ce i-a făcut să nu stea pe gânduri?

Din spusele lor, faptul că mă mulez pe orice stil muzical și le pot alterna cu ușurința.

Anul acesta ai terminat Facultatea de Medicină Generală. Cum a fost să duci muzica în paralel?

Au fost multe momente în care voiam să renunț, trebuie să recunosc. S-a întâmplat să fug de la un eveniment la facultate pentru a susține un examen. Dar astea sunt momentele care acum mă fac să zâmbesc, gândind retrospectiv.

Cum a pornit ideea noului proiect și cine a stat în spatele ei?

E foarte fain modul în care a pornit totul. Eu eram la coafor, la soția producătorului, Alina Antonescu, mă pregătea pentru banchet, iar studioul este exact lângă salonul ei. M-a strigat să merg să ascult ceva. Am fost fascinată de idee și nu mai are rost să spun că într-o lună a fost tot proiectul gata. Daniel Antonescu (Dani, cum ne place nouă să ii spunem) a fost cel care a inițiat proiectul. El este atât producătorul cât și regizorul și tot el se ocupă și de partea de Mix/Mastering. E un geniu! Alina Antonescu este soția lui, care ne-a fost și ne este cel mai solid stâlp de suținere. Machiajul a fost ideea Carinei Mike, o artista in ale make-up-ului, iar hairstylling-ul a fost realizat de Bianca Papuc și m-a introdus exact în poveste. Victor, iubitul meu, s-a ocupat de cadru, efecte speciale si de bunăstarea noastra. Am făcut o echipă pe cinste!

Are vreo semnificație aparte acest proiect?

Da, am vrut să readucem la viață poezia lui Ioan Voicu, intitulată “Balada fulgerată de vânt” și preluată pe note muzicale de Valentin Moldovan. În zilele noastre, o știm sub denumirea de “Rău mă dor, ochii mă dor”. Am împărtășit ideea cu dânșii, iar ei s-au aratătat foarte încântați de faptul că dorim să ținem vie poezia, integrând-o în vremurile noastre, pe ritmurile ascultate astăzi. Obișnuiesc să îmi îmi împart fericirea cu oamenii dragi și prima persoană cu care o făceam, când venea vorba de muzică, era bunica, dar exact când am început acest proiect, starea ei de sanatate s-a înrăutățit. “Rău mă dor, ochii mă dor” este pentru ea și pentru toată susținierea pe care mi-a oferit-o. Ea mi-a dat curaj și putere, deși nu o știe. Iar totodata este un prilej bun de a le readuce aminte oamenilor ca muzica este arta si face parte din natura, iar sufletele răzbat greu fara un strop de armonie adus prin muzică.

Mai ai și alte proiecte lansate?

Da, mai am 2 proiecte muzicale la care linia melodică și versurile îmi aparțin. Proiectele le-am conceput tot alături de Daniel Antonescu (N-Tone), producția muzicală, regia, montajul și mix/mastering-ul aparținându-i în întregime. “Picături de rouă” este prima noastră colaborare, iar cea de-a doua se intitulează “Poveste”. Pe ambele le găsiți pe youtube.

Ai vreun sfat pentru cititori?

V-aș ruga să vă deschideți sufletul, să încercați să pătrundeți în lumea aceea mistică și pentru 3 minute lăsați-vă sufletul liber. E un sentiment necesar.

Leave a comment