Principalele 10 cauze in problemele de comunicare ale tinerilor

Cauzele pentru care tinerii se implica prea putin sau deloc in dialogul scolar sunt uneori obiective, intemeiate, iar alteori subiective, nejustificate. Chiar si atunci cand este vorba despre cauze subiective, simpla constatare a acestui fapt nu este capabila sa rezolve problemele. In cadrul unei interventii  educative de succes, dupa indentificarea cauzelor se recurge la elaborarea unor strategii actionale de contracarare a manifestarilor nefavorabile si de promovare a celor favorabile.

In urma unui studiu de caz realizat pe un esantion reprezentativ de un numar de 168 de adolescenti, din clasele terminale ale gimnaziului si din primii doi ani de liceu, li s-a cerut sa specifice motivele personale pentru care nu participa efectiv la desfasurarea lectiilor. Dupa prelucrarea raspunsurilor au fost inventariate urmatoarele categorii de cauze:

  • natura temperamentala: introvertit, nesociabil, necomunicativ, timid, pasiv;
  • gradul de solicitare in realizarea sarcinilor scolare;
  • atractivitatea pe care o inspira educatorul;
  • atractivitatea pe care o inspira disciplina de invatamant;
  • capacitatea stimulativa a educatorului;
  • capacitatea stimulativa a clasei de elevi;
  • gradul de satisfactie personala pe care il procura interactiunea;
  • gradul de satisfactie inter-personala pe care il procura interactiunea;
  • masura in care interactiunea poate satisface asteptarile, sperantele, aspiratiile elevului;
  • climatul psiho-afectiv pe care il degaja institutia in mod explicit si implicit.

Acelasi studiu a relevant faptul ca profesorii recurg exclusiv la metode frontale de predare si ca ofera extrem de rare oportunitati elevilor de a interactiona unii cu ceilalti. De altfel, multe dintre cauze privesc chiar personalitatea si incapacitatea lui de a provoca interactiunile dintre elevi. In acest sens, elevii invoca cauze de ordin sensibil, emotional.

Printr-o consultare a profesorilor, a rezultat ca ei recurg rareori la lucrul in grup, pe echipe. Acestia argumenteaza ca programele scolare sunt excesiv de incarcate si nu le lasa timp pentru diversificarea metodologiei de lucru. Cu toate acestea, sunt cadre didactice care recunosc faptul ca nu stapanesc asemenea tehnici de invatare prin cooperare.

Natura celor mai multe dintre aceste probleme tine de slaba informare a cadrelor didactice in domeniul utilizarii acestor noi metodologii didactice. Rezultatele procesului educational si eficienta comunicarii didactice continua sa fie apreciate exclusiv dupa criteriul asimilarii cunostintelor cu caracter scolar.

Intensificarea interactiunilor tinerilor

Cele mai bune oportunitati de dezvoltare a abilitatilor de comunicare s-au dovedit a avea succes prin exercitiul comunicativ. Teoretizarile savante nu pot decat sa explice unele chestiuni privind corectitudinea si precizia exprimarii, dar nu pot rezolva blocajele si obstacolele reale pe care le simtim cu totii atunci cand ne aflam intr-o confruntare directa cu un interlocutor. Pentru astfel de motive apreciem ca in practica educationala este necesar ca elevilor sa li se ofere ocaziile de a comunica.

Prin procesul comunicativ este necesar sa fie gasite modalitati de intensificare a interactiunilor tanar-tanar in planul schimbului informational si interpersonal. In acest scop formula organizarii sarcinilor de invatare pe grupe, este cea mai adecvata. Ea urmeaza sa fie adaptata specificului activitatilor scolare si tipului de lectie. Obiectivul fundamental urmarit prin organizarea activitatilor pe grupe este cel de stimulare a invatarii prin cooperare.

Provocarea  interactiunilor intre adolescenti

Activizarea clasei de elevi a fost inteleasa in sensul reducerii monopolului pe care il detine profesorul asupra procesului de vorbire. Si acest lucru este un aspect important al comunicarii didactice care atrage atentia asupra faptului ca profesorul este cel care ocupa cea mai mare parte din economia de timp a unei activitati scolare vorbind, in timp ce elevi tac, adoptand o atitudine pasiva.

Crearea ocaziilor pentru ca elevii sa interactioneze unii cu ceilalti nu este intotdeauna suficienta pentru ca acest lucru sa se intample. Este necesar sa fie indeplinite cateva conditii facilitatoare, intr-o maniera care sa nu-l excluda pe profesor, ci sa-i modifice rolurile pe care si le asuma. Cateva recomandari in acest sens reprezinta faptul ca profesorul sa isi asume treptat rolul de animator, meditator, evaluator si sa recurga la modalitati distincte de apreciere si recompensare. In acest sens, tinerii sa-si asume cat mai multe roluri care sa le permita exersarea unor comportamente de tip comunicativ

Diversificarea rolurilor intr-o colectivitate

Ocaziile de invatare in grup urmeaza sa fie selectate nu numai dupa criteriul complexitatii sarcinii care se cere realizata in colaborare ci si dupa criteriul posibilitatilor de exersare de catre elevi a unor roluri diverse care sa le ofere prilejul de a pune in evidenta abilitatile de a interactiona si de a comunica.

Comportamentele de tip interactional si comunicativ nu pot fi apreciate pe baza catorva observatii, ci se dovedesc a fi relevante atunci cand se regasesc in mod constant intr-o mare diversitate de situatii psiho-relationale.

In acest sens, au fost evidentiate anumite roluri functionale pe care un individ le poate exercita in cadrul unui grup:

  • cel ce da /ofera informatii
  • cel ce formuleaza opinii
  • cel ce cauta informatii
  • cel ce cauta opinii
  • cel ce demareaza activitatile
  • cel ce da directii
  • cel ce sintetizeaza
  • cel ce diagnosticheaza
  • cel ce energizeaza
  • cel ce testeaza /verifica realitatea
  • cel ce evalueaza
  • cel ce incurajeaza participarea
  • cel ce armonizeaza relatiile
  • cel ce evidentiaza tensiunile
  • cel ce evalueaza climatul emotional
  • cel ce observa procesele /activitatile
  • cel ce premiaza / lauda
  • cel ce asculta in mod empatic

cel ce rezolva problemele de ordin interpersonal

Acest inventar de roluri nu acopera intreaga gama a raporturilor ce se stabilesc intr-un grup, dar are meritul de a atrage atentia aupra multitudinii de factori care stau la baza implicarii membrilor grupului in activitate.

Contributia maxima pe care un subiect o poate aduce la desfasurarea unei activitati colective este in directia rolurilor care i se potrivesc. In acelasi fel cel care nu-si regaseste locul si rolul intr-o activitate colectiva oarecare pastreaza o anumita distanta, se implica mai putin sau mai formal.

Leave a comment